Un studiu CSO arată că întreprinderile sunt îngrijorate de eventualitatea unui nou ”lockdown”

332

Aproape două treimi din întreprinderi sunt îngrijorate că țara ar putea să fie, din nou, ”închisă”, potrivit ultimului sondaj al Oficiului Central de Statistică care vizează impactului Covid-19 asupra afacerilor.

Al cincilea sondaj din serie a constatat că mai mult de jumătate din întreprinderi (54,3%) au introdus echipamente de protecție personală obligatorii la locul de muncă, în timp ce 45% au montat ecrane de protecție pentru personal.

Mai mult de jumătate dintre companii au înregistrat o cifră de afaceri mai mică decât cea normală în perioada de patru săptămâni a sondajului, între 29 iunie și 26 iulie, iar proprietarii de afaceri sunt îngrijorați că va exista o cerere redusă din cauza lipsei de încredere a consumatorilor.

Statisticianul Colin Hanley a declarat că 96,1% dintre întreprinderile respondente au făcut tranzacții reduse până la 26 iulie, 3% și-au încetat temporar activitatea, în timp ce 0,9% și-au închis definitiv porțile.

De asemenea, 20,4% dintre companii au raportat că, costurile de afaceri au depășit cifra de afaceri în această perioadă.

Cel de-al șaselea sondaj care are în vedere impactului pandemiei asupra afacerilor va fi făcut public pe 24 august.

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Irlanda și România, urmărește Dublin24 pe Facebook.

Comentarii