Numărul persoanelor fără adăpost ar putea să se dubleze în 2021 din cauza evacuărilor

1165

Numărul celor fără un acoperiș deasupra capului ar putea ajunge la 17.000, în acest an, din cauza unui „tsunami de evacuări”, titrează Irish Mirror.

Șeful Organizației deținătorilor de ipoteci din Irlanda, David Hall, susține că acesta se va dubla din cauza Covid-19.

„Va fi un tsunami de evacuări în următorii ani. Există 24.000 de gospodării cu arierate ipotecare pe termen lung.

„Cred că va fi un an foarte dificil – cred că 20.000 de persoane vor risca, din păcate, să-și piardă casa. Este un număr foarte mare.”

Întrebat de unde a obținut cifrele, David Hall a explicat: „Au fost inițial 150.000 de solicitări pentru pauze ipotecare, atât din partea persoanelor juridice, cât și a celor fizice (circa 80.000). Cred că cel puțin 20.000 de persoane se confruntă încă cu dificultăți din cauza pandemiei.”

El a adăugat: „Ne păcălim pe noi înșine dacă credem că avem 8.000 sau 9.000 de persoane fără adăpost. Nici nu avem idee cât de gravă e situația.”

În acest moment, potrivit Sinn Fein, 8.484 de persoane beneficiază de cazare de urgență.

„Asta este doar un sfert din cifra reală, deoarece există peste 11.000 de gospodării în cazul cărora băncile au spus că nu pot să le mai ofere niciun ajutor.

„Fondurile-vultur și băncile au transmis Băncii Centrale că, după părerea lor, două treimi dintre cei care au credite ipotecare pe termen lung își vor pierde casa – două treimi din cei 24.000.”

„Motivul pentru care nu a existat un tsunami este că robinetul a fost închis temporar de către bănci. Acum însă pot să treacă la fapte. Și-au redus personalul și au mai multe șanse să vândă către fondurile de investiții.”, a declarat Hall.

David Hall, care este proprietarul Serviciului de Ambulanță Lifeline, a menționat că unele fonduri-vultur au încercat să elimine proprietarii de case care se luptă să supraviețuiască în timpul pandemiei.

El a adăugat: „Am văzut o scrisoare de la un avocat, în numele unuia, se solicita familiei să părăsească casa pe 21 decembrie, înainte de Crăciun.

Omul de afaceri crede că Guvernul va ajunge să folosească pandemia ca scuză pentru erorile din sistem.

„Totul va fi doar Covid, Covid, Covid. Anumiți comentatori și politicieni continuă să spună:„ Nu vine tsunami-ul, David ”.

„Nu, îmi pare rău – matematic vorbind va exista un tsunami. Este doar o chestiune de timp”

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Irlanda și România, urmărește Dublin24 pe Facebook.

Comentarii