Nu depășiți limita de 5 km pentru călătorii neesențiale! Gardai aplică amenzi pe bandă rulantă

1087
Pic: RollingNews.ie

Călătoriile internaționale considerate neesențiale sunt condamnate de către autoritățile irlandeze, care speră ca oamenii să ia în serios recomandările potrivit cărora nimeni nu ar trebui să plece în vacanțe în această perioadă.

Valabilă este și restricția care prevede că oamenii au voie să călătorească maxim 5 kilometri față de domiciliu.

Garda a transmis presei numărul amenzilor aplicate în ultimele două săptămâni, celor care au nesocotit aceste măsuri și au încălcat limita permisă. Din 11 ianuarie, au fost emise aproximativ 1.500 de sancțiuni, potrivit oamenilor legii.

Aceștia au mai spus că oamenii ar trebui să fie conștienți de faptul că, în cazul în care se constată că un șofer încalcă reglementările neesențiale de călătorie, nu numai acesta, ci toți pasagerii adulți vor primi o amendă

Departamentul Sănătății a declarat că peste 141.000 de „formulare de localizare a pasagerilor” au fost completate de cei care au ajuns în Irlanda în decembrie 2020.

Tot în decembrie au fost trimise 309.442 mesaje text, persoanele în cauză putând fi contactate pentru a le fi verificată adresa furnizată pe formular.

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Irlanda și România, urmărește Dublin24 pe Facebook.

Comentarii