Irlandeza devine limbă de lucru în Uniunea Europeană

612
Photo: Tom Honan/PA Wire

Limba irlandeză a fost inclusă în tratatele Uniunii Europene din 2007, dar numai începând de anul acesta a fost promovată la statutul de limbă oficială de lucru la Bruxelles, transmite dpa, citată de Agerpres.

Până acum, se aplica o excepţie care nu permitea traducerea în irlandeză a documentelor UE.

Ministrul de stat irlandez pentru Europa, Thomas Byrne, a declarat că schimbarea dă speranţe pentru o posibilă renaştere a limbii irlandeze.

Statutul deplin de limbă oficială a UE ar fi un avantaj uriaş pentru irlandeză, apreciază dpa.

Ziarul Irish Times a comentat că noua situaţie reprezintă încununarea unor ani de eforturi pentru acumularea la Bruxelles de cunoştinţe lingvistice privind irlandeza. Numărul de vorbitori ai acestei limbi în instituţiile UE a crescut de la 58 în urmă cu cinci ani la 170 în prezent şi va depăşi 200 anul acesta, arată publicaţia.

Costul volumului mai mare de traduceri şi de interpretări la reuniuni este acoperit din bugetul UE, la care Irlanda este contributoare netă. Conform Comisiei Europene, pentru care lucrează 2000 de traducători, costul total pentru cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii este de 349 de milioane de euro pe an, adică aproximativ 0,2% din bugetul total.

Irlandeza este una din cele trei limbi celtice actuale, alături de cea din Scoţia şi cea din insula Man şi are statutul constituţional de „primă limbă oficială” în Republica Irlanda.

În prezent există circa 1,6 milioane de vorbitori de irlandeză, dintre care se estimează că numai 70.000 folosesc zilnic această limbă. cei mai mulţi trăiesc în vestul Irlandei, în regiunile denumite oficial Gaeltacht.

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Irlanda și România, urmărește Dublin24 pe Facebook.

Comentarii