Irlanda va avea cel puţin încă două luni de lockdown

2420
Image: RTE.ie

La aproape două luni de la instituirea unui al treilea lockdown legat de coronavirus în Irlanda, prim-ministrul Micheal Martin a declarat că „are în vedere continuarea restricţiilor severe” până la sfârşitul lui aprilie, în ciuda numărului de cazuri care au scăzut deja după un vârf atins în ianuarie, relatează DPA.

Martin a transmis avertismentul într-un interviu pentru ziarul Irish Mirror, în care a spus că extinderea lockdown-ului „ar merita”.

Mary Lou McDonald, lider al Sinn Fein, principalul partid de opoziţie în Irlanda, a criticat comentariile lui Martin, calificându-le drept „obraznice”. Peadar Toibin, şeful Aontu, un mic partid de opoziţie, a spus că prelungirea propusă de guvern echivalează cu un „eşec al politicii”.

Lockdown-ul din Irlanda interzice oamenilor să călătorească la mai mult de 5 kilometri de casele lor, cu excepţia deplasărilor „esenţiale”. Multe companii au fost forţate să se închidă, şomajul atingând un record de aproape 27% în ianuarie.

Este probabil ca restaurantele şi saloanele de coafură să fie ţinute închise mult timp după orice relaxare a restricţiilor la sfârşitul lunii aprilie, a avertizat Martin, susţinând că Irlanda este vulnerabilă la „varianta britanică” a coronavirusului, despre care a amintit că este „foarte transmisibilă”.

Martin, al cărui titlu oficial este „taoiseach” (şef al guvernului, în limba irlandeză n.r.), a spus că vaccinurile anti-COVID înseamnă „lumina de la capătul tunelului” – deşi, la fel ca mare parte din Europa, Irlanda a rămas cu mult în urma Marii Britanii vecine în procesul de vaccinare.

Numărul total al cazurilor de COVID-19 în Irlanda a crescut de la aproximativ 93.000 pe 1 ianuarie la aproape 200.000 o lună mai târziu.

Biroul Central de Statistică a declarat vineri că spitalizările legate de virus şi internările la terapie intensivă au scăzut de la începutul lunii ianuarie.

Bilanţul total al deceselor asociate COVID-19 în Irlanda a depăşit 4.000 în această săptămână, cu peste 1.500 de decese raportate în cămine de bătrâni la începutul lunii februarie.

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Irlanda și România, urmărește Dublin24 pe Facebook.

Comentarii