Premierul Micheal Martin a făcut anunțul în această seară, dezvăluind în cele din urmă cel mai recent plan al Guvernului – Living with Covid.
În ciuda confuziei din partea ministrului sănătății, Stephen Donnelly făcută luni seara, Martin a confirmat că școlile se vor redeschide pe etape, începând cu săptămâna viitoare.
De la preşcolarii de 4-5 ani până la elevii de clasa a doua, împreună cu cei care urmează să susţină examenul Living Cert, toţi se vor întoarce în băncile şcolii pe 1 martie. Cei mai mici vor reîncepe pe 8 martie, în timp ce restul elevilor din ciclul primar și cei de clasa a cincea se vor întoarce din 15 martie.
Elevii de liceu vor reîncepe cursurile pe 12 aprilie.
În ceea ce priveşte restul restricţiilor, acestea rămân la fel până pe 5 aprilie.
Regula de 5 km va rămâne în vigoare până cel puțin la data respectivă, persoanele fiind îndemnate să rămână acasă, cu excepția ieșirilor dedicate exercițiilor sau celor din motive esențiale.
Pub-urile, restaurantele şi hotelurile vor trebuie să mai aştepte până în iunie, la fel ca şi comerțul cu amănuntul considerat neesențial care rămâne, de asemenea, închis până la o nouă notificare. Închis rămâne şi sectorul construcţiilor, dar şi saloanele de înfrumuseţare, frizeriile şi coaforurile.
Situaţia va fi revizuită pe 5 aprilie.
Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Irlanda și România, urmărește Dublin24 pe Facebook.