HSE, ţinta unui atac informatic de amploare

243

Serviciul public de sānātate irlandez (HSE Ireland) a anunţat că a fost nevoit să-şi oprească întregul sistem informatic din cauza unui atac cibernetic ‘important’ în care a fost folosit un program tip ‘ransomware’, transmit Reuters şi AFP.

”Există un atac ransomware important pe sistemele informatice ale HSE. Ca măsură de precauţie, noi ne-am oprit toate sistemele informatice, în scopul protejării de acest atac şi pentru a ne permite să evaluăm integral situaţia cu partenerii noştri de securitate”, scrie HSE Ireland pe Twitter.

HSE nu a primit ”în acest stadiu” nicio cerere de răscumpărare şi se află într-o etapă iniţială pentru înţelegerea ameninţării, a declarat directorul executiv al HSE Ireland, Paul Reid, pentru postul de televiziune public irlandez RTE.

”Este un atac foarte sofisticat, nu un simplu atac standard. Are impact asupra tuturor sistemelor noastre locale şi naţionale”, a adăugat Reid.

El a precizat că programul de vaccinare împotriva COVID-19 nu a fost afectat, fiind vorba despre un sistem informatic separat, şi că atacul a afectat masiv informaţiile păstrate pe servere centrale, nu şi echipamentele din spitale.

Maternitatea naţională din Dublin a anunţat că vineri toate serviciile sale au fost perturbate. O altă maternitate din capitala irlandeză şi-a anulat toate programările cu pacienţi externi prevăzute pentru vineri, cu excepţia celor cu femei cu sarcini de 36 de săptămâni şi celor aflate în nevoie urgentă.

Caracteristic pentru atacurile de tip ransomware folosit de infractorii cibernetici pentru a face rost de bani, după ce aceştia restricţionează accesul la datele utilizatorilor până la plata răscumpărării, prin utilizarea criptării sau blocarea acestora. Aceste atacuri diferă de alte tipuri de breşe în sistemele informatice şi de piratare prin care pot fi sustrase calupuri mari de date ale clienţilor sau alte informaţii de la companii sau persoane fizice. 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Irlanda și România, urmărește Dublin24 pe Facebook.

Comentarii