Frizeriile şi saloanele de coafură ar putea să fie deschise, iar limita de călătorie ar putea fi eliminată. Guvernul ia în considerare ridicarea anumitor restricţii mai repede

988
Image: DublinLive

Guvernul are în vedere ridicarea limitei de călătorie și redeschiderea frizeriilor şi a saloanelor de coafură cu trei săptămâni mai devreme decât era planificat.

Limita de 5 km, care urmează să fie extinsă la 20 km pe 8 iunie, ar putea fi eliminată complet din faza a treia, adică de pe 29 iunie.

Saloanele, muzeele, galeriile și piscinele s-ar putea redeschide la începutul etapei a treia.

Atât Taoiseach Leo Varadkar, cât și medicul șef, Dr. Tony Holohan, au recunoscut că este posibil ca „foaia de parcurs” a redeschiderii Irlandei să se deruleze mai repede.

Acest lucru va depinde, în totalitate, de numărul de decese Covid-19, de cazurile noi și de internările la Terapie Intensivă în următoarele săptămâni.

Asupra Guvernului au fost făcute numeroase presiune de către oamenilor de afaceri pentru a permite mai multor organizații să se redeschidă mai devreme şi reducerea actualei reguli de distanțare socială de la doi metri la un metru.

Surse ale Executivului au confirmat că este luată în calcul redeschiderea mai multor facilități mai repede decât era programat iniţial, relatează Sunday Independent.

Dr. Tony Holohan a declarat că ar dori să vadă redeschiderea mai repede a Irlandei – dacă situaţia generată de coronavirus va permite asta.

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Irlanda, urmărește Dublin24 pe Facebook.

Comentarii