Doi polițiști irlandezi au fost împușcați într-un schimb de focuri

1297

Doi ofițeri au fost răniți într-o schimb de focuri terifiant care a avut loc în Blanchardstown. Gardai a fost alertată după ce s-au auzit împușcături lângă Whitechapel Grove, la puțin timp după ora 19:00, marți după-masa.

La fața locului s-au deplasat mai mulți oameni ai legii, unii și înarmați. Se presupune că infractorul a deschis focul de la fereastra casei sale, unde ar fi fost ținut ca ostatic un membru al familiei.

Deși au folosit ca și scut un autoturism aflat în zonă, doi dintre polițiști au fost împușcați, unul în picior, iar altul în mână. Oamenii din zonă au fost evacuați, iar zona a fost împânzită de forțe de ordine. Timp de două ore o echipă de negociatori, dar și un cunoscut al atacatorului, au încercat să îl convingă pe acesta să renunțe la armă și să se predea.

De abia după ora 21:30 au fost predate oamenilor legii, două arme de foc, un pistol automat și o armă mică de mână. Bărbatul care a tras în neștire a fost arestat și reținut în secția de poliție din Blanchardstown.

Cei doi membrii Gardai au fost transportați la spital pentru îngrijiri, viața lor fiind în afara pericolului.

Martorii spun că bărbatul vinovat de atac avea dese ieșiri nervoase.

„S-ar putea întâmpla oriunde. Aceasta este situația din Dublin și peste tot.

„Gardaí din Blanchardstown continuă să investigheze toate circumstanțele acestui incident grav. Întrucât incidentul a implicat utilizarea armelor de foc ale Gardai, incidentul a fost trimis și Comisiei Ombudsmanului Garda Síochána.

Oricine are detalii despre incident poate să contacteze echipa de anchetă la 01 6667000 sau linia confidențială Garda – 1800 66 111.”

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Irlanda și România, urmărește Dublin24 pe Facebook.

Comentarii