Confuzie în rândul comercianților pe durata lockdown-ului. Ce le este permis să vândă

855

La aproape o săptămână de la instituirea carantinei naționale, o adevărată confuzie și-a făcut loc în rândul comercianților din retail cu privire la ceea ce le este permis și ce nu au voie să vândă.

Magazinele din toată țara au fost forțate să-și închidă ușile pentru următoarele șase săptămâni, din cauza restricțiilor de Nivel 5 care au intrat în vigoare.

Cu toate acestea, unele magazine sunt considerate esențiale întrucât comercializează alimente și produse de curățenie, igienă etc, așa că au voie să funcționeze în această perioadă. Doar că, ca urmare a noilor reglementări s-a creat o confuzie între ceea ce este considerat esențial și neesențial, iar supermarketurile care aveau în oferta loc produse vestimentare sau jucării, nu mai au voie să le vândă.

Vicepremierul Leo Varadkar a declarat că comercianții care vând o gamă largă de produse ar trebui să comercializeze doar articole considerate esențiale.

Varadkar a adăugat că este „nedrept” pentru alți comercianți cu amănuntul care s-au văzut nevoite să-și închidă ușile în timpul stării de urgență.

„Dacă sunteți un comerciant cu amănuntul mixt, ar trebui să vă separați stocul și să vindeți numai articole esențiale.

„Dacă sunteți un supermarket sau un magazin mare care are alimente și haine, ar trebui să separați hainele și să nu le vindeți. Îmbrăcămintea de lucru este ok, dar îmbrăcămintea generală nu este.

„Am luat legătura cu Gardai și acest lucru va fi verificat. Dacă vindeți produse esențiale, acesta lucru este permis. Dacă încercați să utilizați produsele esențiale ca mijloc de a ține magazinul deschis pentru a vinde produse neesențiale, nu este în regulă.

„Nu este legal și vom introduce o acțiune prin care se vor acorda amenzi.

„Este, de asemenea, nedrept. Gândiți-vă la numărul de mici magazine și comercianți cu amănuntul din toată țara care au fost nevoiți să închidă.”, a spus Varadkar.

Aceasta înseamnă că alte magazine, inclusiv cele de îmbrăcăminte precum Penneys, Brown Thomas și River Island, sunt închise până la o notificare ulterioară.

Cu toate acestea, magazinele Tesco și Dunnes au secțiuni de îmbrăcăminte pe care le operează în mod normal. La fel ca și Aldi și Lidl cărora li s-a recomandat să nu le vândă și să păstreze numai articole esențiale, cum ar fi produsele alimentare și cele de curățare.

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Irlanda și România, urmărește Dublin24 pe Facebook.

Comentarii